Peste 700 de persoane şi-au pierdut viaţa în trei ţări din sudul Africii, la o săptămână după ce ciclonul Idai s-a abătut asupra oraşului-port Beira din Mozambic, însoţit de rafale de vânt de până la 170 de kilometri la oră, înaintând apoi pe continent către Zimbabwe şi Malawi şi provocând o criză umanitară de proporţii în regiune, relatează duminică app scrie Agerpres.
Ministrul mediului din Mozambic, Celso Correia, a declarat duminică că numărul morţilor a crescut la 446 de la 417 cât fusese anunţat cu o zi înainte, precizând totodată că 531.000 de per
