Cel mai NEOBIȘNUIT studiu: Oamenii AFECTEAZĂ și din lumea de…DINCOLO! Citește ce spun oamenii de știință

Interesant!
19.09.2017
Autor: Cristi Teodorescu

Oamenii continuă să-și lase amprenta asupra naturii și din lumea de dincolo, subliniază cercetătorii, care au avertizat, la Viena, în cadrul unei reuniuni științifice, asupra impactului asupra solului al trupurilor în descompunere, relatează AFP.

Fie că defuncții sunt înhumați sau incinerați, ei lasă în sol fier, zinc, sulf, calciu sau fosfor, într-un loc în care poate mai târziu vor apărea culturi, o pădure sau un parc. Acestea sunt substanțe nutritive importante, concentrate însă în jurul cimitirelor și al locurilor în care este păstrată cenușa morților.

Citește și: ȘOCANT O elevă i-a făcut plângere unui profesor, după ce a întreținut relații sexuale cu el: Cum l-a găsit poliția pe dascăl

Pe de altă parte, trupurile neînsuflețite pot conține și produse nocive, precum mercurul rezultat în urma asistenței medicale dentare. „Aceste urme persistă mult timp, secole sau chiar milenii”, a explicat Ladislav Smejda, din cadrul Universității cehe a științelor vieții de la Praga, care și-a prezentat cercetările puțin cunoscute în domeniu, la Viena, cu prilejul reuniunii Uniunii Europene de geoștiințe.

Impactul lor se va accentua odată cu creșterea demografică mondială, a precizat sursa citată. „Maniera în care ne gestionăm azi defuncții ne va afecta mediul pentru foarte foarte multă vreme”, a avertizat cercetătorul. „Nu este poate încă o problemă, dar odată cu creșterea populației acesta ar putea deveni un subiect presant”, a adăugat el.

Citește și: Schimb de replici tăioase la TVR: Cum i-a spus Ionuț Cristache lui Victor Ponta și ce riposta a primit

Cercetătorul și echipa lui au utilizat spectroscoape cu raze X pentru a analiza compușii chimici din solul cimitirelor și al locurilor concepute pentru păstrarea cenușii celor răposați. Utilizând carcase animale, ei au măsurat și impactul descompunerii corpurilor asupra aerului.

În cazurile analizate, solul conținea concentrații chimice „semnificativ” superioare celui din împrejurimi, potrivit cercetătorului. Aceste concentrații pot fi considerate „ceva ‘nenatural’. Este un impact uman, noi schimbăm nivelurile naturale”, a declarat el pentru AFP. „Putem însă găsi o idee care ne-ar permite să răspândim aceste elemente prin intermediul speciilor mari?”, a întrebat el retoric.

Citește și: Dan Șova, mărturii cutremurătoare în fața instanței, după ce procurorii au cerut condamnarea sa la închisoare: ‘Una dintre cele mai dure lecții de viață’

„Există fără îndoială potențial pentru a inventa noi moduri de înhumare și tratamente mai ecologice”, a adăugat cercetătorul, recunoscând că subiectul este oarecum „tabu”. „Este un subiect foarte complex. Suntem abia la începutul dezbaterii”, a conchis Ladislav Smejda.

Citește și: Victor Ponta povestește un episod ULUITOR cu Ana Birchall: ‘M-am dus să o omor’ / VIDEO

Articole similare:

Top