Par atât de îndepărtate vremurile în care Viorel Lis era primul gospodar al Bucureştilor şi unul care s-a bucurat de ceva aprecieri, în acea epocă. Perioada lui de glorie a lui Lis a fost între 1997—2000, iar acum fostul edil trăieşte nu pe cai mari sau cu opulenţă, ci dintr-o pensie.
Şi când ai o soţie tânără şi amatoare de mondenităţi, e cam greu. Dar Lis a recunoscut mereu că i-a plăcut şi lui să se simtă liber şi să ţină pasul cu consoarta, ba chiar spunea că este o perioadă frumoasă a vieţii lui.
Dar cum vreme trecea, iar fostul primar general a sări
