Scriam cândva despre oamenii pe care sinceritatea îi stinghereşte. O întâmplare recentă mă determină să revin asupra temei.
Mărturisesc o slăbiciune. Obișnuiesc să-i tratez pe cei din jurul meu așa cum mi-aș dori să se comporte și ei față de mine: cu respect și sinceritate. Am naivitatea să cred în buna-credință și corectitudinea cunoscuților.
Uit însă că uneori onestitatea oboseşte… pe ceilalţi!
Uit că ipocrizia este răsfăţată, foarte bine plătită.
Uit să mă feresc de prostul harnic. Prostia cea mai dăunătoare – afirma Andrei Pleșu – e p