azi noapte, m-am simțit suspendat într-un limb de cuvinte și de fantezie, brăzdat din când în când de fulgerele și tunetele de afară. azi noapte, scufundat în cântul 16 al ILIADEI în care patroclu îi căsăpește pe troieni, ca apoi să moară, luminau de afară fulgere și bubuiau tunete, de parcă zeus îmi însoțea imaginația luptei cu efecte scenice supranaturale. n-am mai pățit de mult asta, poate din copilărie. catharzisul lecturii, combinat cu furtuna, să mă rupă într-atât de realitate.