Trei profesoare din județul Brăila au fost trimise în judecată de DNA după ce au falsificat documente pentru a atesta prezența unor elevi care nu frecventaseră cursurile. Potrivit anchetatorilo...
Imagini incredibile în timpul Sfintei Liturghii oficiate de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța&...
Prezidențiabilul Călin Georgescu susține în România vom avea o ”apocalipsă economică” și vom ajunge la economia „cămătărească” cu împrumuturi la FMI. Ministrul Finanțelor, Tanczo...
Elena Lasconi ar putea să se retragă din cursa pentru Cotroceni, însă această mutare ar avea un preț destul de important. Potrivit Laviniei Șandru, coordonator comunicare PUSL, au existat discu...
‘Se schimbă totul în 24 de ore’. Anunţ crucial pentru Călin Georgescu, independentul care a câştigat primul tur al prezidenţialelor anulate. Ies la iveală amănunte absolut incredibile car...
B1 TV face o schimbare importantă în grila sa de programe. Tudor Mușat, care a moderat emisiuni în intervalul de prime-time timp de aproape șase ani, a fost, începutând de...
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, susține că a studiat mai multe sondaje și a tras concluzia că există riscul real pentru Crin Antonescu să nu ajungă în turul II, chiar dacă...
Dacă nu ați râs bine de ceva timp, e momentul să citiți textul fostului premier Adrian Năstase despre industria suplimentelor farmaceutice din România. Exasperat de spoturile publicitare mult p...
Guvernul va stabili, în ședința de vineri, că ziua de 2 mai va fi liberă pentru bugetari. Astfel, aceștia vor avea o nouă minivacanță, în perioada 1 mai (joi) –...
Te-ai gândit vreodată cum ai putea să îți gestionezi emoțiile rapid? Încearcă „Regula celor 90 de secunde” și descoperă tehnica inovatoare creată de un specialist în neuroștiințe, ca...
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele zile, urmând a începe primul episod de iarnă autentică din acest an. În zonele montane, dar nu numai, va ninge viscolit, iar...
Medicul şef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea, a confirmat un caz de metapneumovirus uman (HMPV), virusul respirator care se răspândeşte în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub...
...
Ce rost are să-ţi compari actuala iubire cu una care şi-a pierdut demult substanţa? De ce crezi că reverbul unui ecou sună mai bine decât o voce „live”, originală? Vezi că ferici...
Cum eliberezi forţa din tine şi transformi teama în putere În cadrul acestui workshop de 5 ore nu doar vei afla cum să o faci, dar vei fi și capabil să îţi eliberezi forţa ce stă adormită...
De ce se spune despre unii oameni că au inima neîmblânzită? Cred că se satură. Cei cu inima neîmblânzită se satură de fete cuminţi şi de fete simple, se satură şi de fete nebune, dar şi...
1. Nu te lua prea în serios. De asta se ocupă, de obicei, mamele. Vei consuma un litru de săpun lichid în prima lună de viață a copilului tău, apoi te vei relaxa un pic și te vei î...
E toamnă când de toamnă nu vorbesc, Când mă dezbar de vise ca de frunze,Când am uitat pe unde-mi ţin ascunseSperanţele şi ceea ce iubesc,Când toate fug de mine spre niciundeMai repede cu fie...
Ea îşi doreşte să o strângi tare de mână şi să-i dai curaj atunci când lumea din jur vrea să o strivească sub imensa talpă a nepăsării… Ea îşi doreşte să-i aduci aminte din cân...
Nici tac-tu nu s-a protejat cu trei rânduri de prezervative și o vezică de oaie, așa cum sugerezi tu că ar trebui să facă un profesionist, nici mă-ta nu te-a avortat spontan ca o profesionist...
În ultima perioadă am început să primesc întrebări de la diverse persoane care doresc să îşi deschidă bloguri comerciale, fie cu scopul de a avea o sursă secundară de venit (ocazională sa...
Poate ați auzit că a vuit internetul pe tema unui articol apărut recent, care explică printre link-uri la studii științifice scoase din context că, țineți-vă bine, cancerul la sân se vinde...
Sărutul lui te făcea să-ţi pierzi orice urmă de raţiune. Nu mai exista nimic altceva în acele momente decât un abandon extatic pe care l-ai aşteptat atâta amar de vreme…! Privirea lui ...
1. Omul este complet şi împăcat cu sine abia atunci când îşi acordează dorinţa cu voinţă şi voinţa cu putinţă. Din păcate trăim într-o ...
În Anglia, unde am născut eu, destul de multe femei fac asta natural, fără anestezie epidurală. Doar cu un paracetamol și gazul acela ilariant. Paracetamolul e ca patrunjelu-n supă: nici nu str...
Oare câți dintre noi nu or să se regăsească în atmosfera din Sieranevada? Parastasul un laitmotiv bine ales. Parastasul familiei, despre ce a mai rămas din ea, cu morții ei cu tot, de față s...
Dl. Goe de România a rămas repetent și anul acesta la vaccinare, nutriție, sport și educație civică. Am descoperit cele 12 secrete prin care și odorul vostru să câștige locul întâi pe cla...
Printre noi trăiesc bine mersi femei cu păcate grele: femei care își abandonează copiii, mame care își abuzează familia, mame care se îmbată și uită gazele aprinse iar copiii devin flamă,...
Dacă săptămâna trecută probabilitățile au fost legate de o galerie foto, un calup de informații, o aniversare, o pagină de Facebook dedicată fotbalului feminin și o pereche de căței gemen...
Nu ştiu cum faci, dar îmi oferi o linişte necondiţionată atunci când sunt în preajma ta. Oamenii greşesc când pierd timp pentru a găsi pe cineva care să-i poată iubi. Nu găseşti acea per...
„Mulți când dau peste nevoie Să frâng și să încovoie Zicând: ,,De azi înainte, Asta mă învață minte”. Apoi răul dacă trece Ș-în ceva bine petrece, La trecut nu mai gândește, D-...
Și cum am deschis eu newsfeed-ul așa de dimineață, mă trezesc challenge-uită de Ovidiu într-o postare din asta de relații. Eu am impresia că tot vrea să mă tragă de limbă și să dau cât...
De când am terminat de citit această carte, n-am putut să încep alta. Nu încă. Romanul Căldura Gheţarilor are ecouri în mintea mea. În tot acest timp nici măcar nu mi-am găsit cuvintele s...
Sunt momente în care îmi e greu. Și sunt tot mai dese aceste momente în ultima vreme. Și, oricât mi-aș dori să fie totul doar lapte și miere, să fie totul doar miros de migdale și bebeluș,...
Nu am priceput niciodată motivul pentru care oameni aparent normali la cap se compromit stupid, legându-se la cap fără să-i doară. Mă refer aici la acele persoane care, dintr-un motiv sau altul...
În trecut credeam că e greu să alegem cadouri pentru bărbaţi, la ei aria fiind mult mai restrânsă decât în cazul nostru. Însă apoi am descoperit că pentru ei există totuşi nişte cadouri...
Câteva idei despre conflictele între părinți și copii, de la Monica Reu, trainer în comunicare non-violentă. A avut un discurs cald și coerent, haios și cu multe exemple. Ca să nu mai spun d...
Așezată pe picioarele din spate, duoamna Olivia se gândește la ultima ei descoperire în materie de cancer de sân: a observat că 41% din secvențele intronice ale genei BRCA 1 (breast cancer 1 g...
Blogul meu există cam din aceeaşi perioadă cu evenimentul Webstock – cea mai importantă conferinţă dedicată Social Media din România. E diferenţă doar de câteva luni. Cu alte cuvinte,...
Mă izbește că stau de vorbă cu cel mai bun mijlocaș defensiv din istoria fotbalului modern abia după câteva minute de interviu. Îmi amintesc anii galacticilor din Madrid. Claude Makélélé î...
Priveam zilele trecute catre locul unde, chiar in ziua in care implinea 4 ani, copilul meu s-a impiedicat la un picometru distanta de o nenorocire. Acum stiu sigur ca fix pe acel loc a stat ingerul ei...
Persoanele care mă cunosc din punct de vedere profesional știu câteva lucruri despre mine. Două dintre lucrurile astea sunt : Întotdeauna aleg diverse căi de a mai învăța ceva, de a asculta ...