Cătălin Măruță dă cărțile pe față: Ce i-a spus eleva violată
După ce a difuzat imagini cu adolescenta violată de şapte băieţi din Vaslui, realizatorul emisiunii TV „La Măruţă”, Cătălin Măruţă, a fost pus la zid de mai multe voci, între care şi cea a avocatei victimei. Măruţă s-a apărat, miercuri, printr-un mesaj postat pe Internet în care precizează că postul Pro TV are acorduri scrise atât de la tânără, cât şi de la mama acesteia pentru imaginile difuzate.
De asemenea, realizatorul TV a subliniat că victima nu a fost întrebată detalii despre evenimentul petrecut în urmă cu opt luni.
În plus, Măruţă a spus că tânăra îşi doreşte să mai facă terapie, iar echipa emisiunii i-a promis că o va ajuta, întrucât au primit mesaje de la mai mulţi psihologi care vor să o ajute gratuit.
În privinţa avocatei Mioara Donosă, care l-ar fi rugat să nu difuzeze imagini cu victima, Măruţă spune că decizia finală de a apărea sau nu pe micul ecran i-a aparţinut tinerei. „Nu am de unde să ştiu ce au vorbit, dar pot să vă spun că victima şi mama ei au luat decizia de a apărea fiind informate de avocată în legătură cu drepturile lor. Avocata a mai spus că i-aş fi promis că voi proteja identitatea mamei. Nu este adevărat. Am avut o singură conversaţie telefonică în care ea a spus că vrea să intre prin telefon şi că primeşte ameninţări de la alte posturi de televiziune pentru că îşi doresc atât de mult interviuri încât o linşază public. În direct am sunat-o, aşa cum am stabilit, dar avea telefonul închis”, a spus Cătălin Măruţă.