Eu, Iancu Zătreanu, sunt sufletul pribeag dintre zidurile acestui castel! Uneori simt că mă sufoc. Nu mai pot să respir ca atunci, când am pus castelul la masa de joc. Tânăr eram, roiau femeile de lume în jurul meu, paharele erau pline, aveam cei mai frumoși cai din Zătreni.Doamne, în ce sat binecuvântat ai făcut să mă nasc și cum ți-am irosit eu darurile! Tocmai de aceea sunt blestemat să îmi petrec veșnicia între ziduri, iar când cade o cărămidă să mă doară ca și cum ar cădea o bucată de carne de pe mine!De ce beam în seara aceea? Fiindcă Maria, fiica slujnic