Casa Alba dezvaluie fotografii exclusive din 11 septembrie 2001
La 14 ani dupa sangeroasele atentate din 11 septembrie care au bulversat lumea intreaga, Statele Unite au publicat fotografii inedite din acea zi care a marcat istoria.
Fotografiile au fost facute in interiorul birourilor Casei Albe, chiar in timpul evenimentelor dramatice din acea zi. In timp ce America si lumea intreaga se aflau in stare de soc, imaginile, incarcate de dramatism, dezvaluie reactiile puternicilor zilei din acel an. In ele apar George Bush, vicepresedintele Dick Cheney, dar si secretarul de stat Colin Powell sau consilierul pe probleme de securitate nationala Condoleeza Rice.
Difuzate pe Flickr de catre arhivele nationale americane, cele 350 de fotografii transmit fiecare sentimentele, unele de soc, altele de consternare si teroare prin care au trecut liderii americani dupa atacul Al-Qaida asupra turnurilor World Trade Center.De mentionat ca fotografiile au fost luate in timp ce oficialii se aflau in camerele din subsolul securizat al Casei Albe, potrivit cotidianului britanic The Independant. Dar, in ce-l priveste pe Dick Cheney, si in timpul deplasarii sale cu elicopterul la Camp David, indica USA Today. In egala masura, mass-media americana a dat asigurari ca fotograful personal al vicepresedintelui SUA din acea perioada este autorul cliseelor care au fost facute la cateva ore dupa primele atacuri teroriste si declasificate la cererea unui jurnalist.
Oroarea, pe scurt
Atentatele din 11 septembrie 2001 au reprezentat patru atacuri-kamikaze desfasurate impotriva Statelor Unite in aceeasi zi, la interval de cateva ore, de catre membri ai retelei teroriste Al-Qaida, vizand cladiri simbolice din nord-estul tarii, soldate cu aproximativ 3.000 de victime. In dimineata zilei de marti, 11 septembrie 2001, 19 teroristi au deturnat patru avioane de linie, doua izbind cele doua turnuri World Trade Center, in Manhattan, si un al treilea cladirea Pentagonului (Washington DC). Al patrulea avion s-a prabusit in camp deschis in Pennsylvania, dupa ce pasagerii si membri echipajului au incercat sa reia controlul aparatului. Inaltul Comisariat al ONU a calificat aceste atentate teroriste drept crima impotriva umanitatii.