Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Cârlibaba a sărbătorit iarna prin colind și tradiție autentică: „Spectacolul de obiceiuri și tradiții de iarnă este o dovadă vie că la Cârlibaba tradițiile sunt respectate și transmise mai departe generațiilor tinere”

Sâmbătă, 27 decembrie 2025, Căminul Cultural din Cârlibaba a găzduit un emoționant Spectacol de Obiceiuri și Tradiții de Iarnă, un eveniment dedicat păstrării și promovării valorilor autentice ale satului românesc. Manifestarea a fost organizată de Primăria Comunei Cârlibaba și Consiliul Local Cârlibaba, reunind comunitatea locală într-o atmosferă de sărbătoare, colind și tradiție.

Începând cu ora 13:30, publicul prezent a avut ocazia să se bucure de un program artistic bogat, susținut de ansambluri și grupuri vocale locale, care au adus pe scenă obiceiuri străvechi, colinde tradiționale și momente artistice pline de emoție.

Au participat Ansamblul folcloric „Plai Bucovinean”, Ansamblul „Bujorelul” al Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Cârlibaba, Grupul vocal „Păstrătorii Tradițiilo…

Citește articolul complet

Articole similare

Articole populare