Îmi aduc foarte bine aminte de momentul în care am primit primul D-SLR. Aveam aproape 15 ani și-mi era gândul numai la aparatul foto pe care îl voiam. Știam că nu le era deloc ușor alor mei să mi-l ia, așa că am profitat de toată perioada în care am așteptat ca să învăț cât mai multe despre el. Găsisem un filmuleț de două ore care îi explica meniul în detaliu. L-am văzut cred că de mai bine de 5 ori pe-atunci. Știam aproape pe de rost ce poate face aparatul și mă jucam cu compactul pe care îl aveam încercând să mimez că e un D-SLR. Mă făceam, de exemplu, că
