Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Călin Geambaşu a compus două melodii special pentru nunta Elenei Băsescu

Călin Geambaşu a povestit la România TV câteva detalii despre pregătirile band-ului pentru nunta Elenei Băsescu.

 

Band-ul lui Călin Geambaşu e un angrenaj de 28 de persoane cu 12 oameni în orchestră, 8 dansatori, Dj Nato. Noi cei de pe scenă schimbăm patru rânduri de costume a câte 12 membri, iar trupa de dans câte 24 de costume. Orchestra noastră nu face dedicaţii în general. Am simţit eu să particip cumva sufleteşte la acest eveniment, să contribui într-un fel aparte. Prima melodie pe care credem că o să o cântăm, dacă Elena şi Bogdan vor deschide dansul, se numeşte “Noaptea nunţii noastre”, iar versurile vorbesc despre emoţiile pe care ei le trăiesc în acele clipe. A doua melodie pe care domnul preşedintele şi-a manifestat dorinţa de a dansa numai cu fiica domniei sale se intitulează “Doar tată şi fiică în paşi de vals”. Am rugat-o pe Elena numai ea să citească versurile. Noi aşa pregătim orice astfel de eveniment, aceste evenimente sunt primordiale în vieţile tuturor, avem aceaşi componenţă, pregătim cu ore multe orice eveniment în parte. Reuşita pe care o simt cel mai bine e atunci când oamenii vin în frac şi încep să danseze şi se simt minunat. Să vezi sute de oameni care au venit foarte eleganţi şi încep să danseze şi să se distreze e foarte plăcut“, a declarat cântăreţul.

 

Întrebat dacă are o simpatie pentru Traian Băsescu şi fiica sa, Călin Geambaşu a răspuns că “întâmplător da”.

Articole similare

Articole populare