Călătorie în Colinele Transilvaniei (1): Alma Vii, pictura, poezia şi speranţa
Dacă aş putea picta aerul, aş înmuia pensula în tuş negru, aş lăsa încheietura mâinii moale şi aş ridica către cer linii profunde, contorsionate, întunecate. Trunchiuri de copaci încă ude de frig şi ploi s-ar contura stinghere şi sumbre pe un fundal de un verde strălucitor, aplicat uniform pe pământul fertil. Apoi aş amesteca verdele crud cu picături de rouă şi l-aş aplica precum un pointilist nervos, de-a lungul crengilor ascuţite, în tuşe transparente care să lase lumina să se strecoare prin ele, golindu-le de materie şi înfăţişându-le în nuditatea nervu… citeste mai mult