M-a chemat bunica pe un ton serios să vorbim. De câte ori îmi face așa, mă sperii. Îmi va vorbi iar de dor și de moarte, mai ales acum de când a trecut de 80 de ani. O iubesc mult și nu-mi pot reține lacrimile când ea devine melancolică. Îmi mângâie fața cu mâinile-i asprite de muncă și mă zgârie neplăcut, dar ca să nu o supăr, suport. Observă târziu și regretă:-Ce față fină ai tu și ce aspre-mi sunt mâinile. Ți-am lăsat numai urme pe obraji!-Lasă, că vor trece, bunico!O iubesc fiindcă îmi dăruia tot ceea ce-i spuneam că-mi place din casă. Când am obs
Stiripesurse.ro
