Bugetarii îşi vor încasa mai repede salariile pe aprilie
Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă privind plata salariilor pe luna aprilie până pe 30 aprilie şi nu în perioada 1-10 mai. „Vreau să confirm că Ministerul de Finanţe şi ministrul delegat pentru Buget au găsit soluţia juridică pentru ca salariile bugetarilor, care trebuiau achitate exact în perioada de Paşte, 1-10 mai, să fie achitate până pe 30 aprilie. Sper ca oamenii, în felul acesta, să poată avea resursele necesare pentru cumpărăturile de Paşte şi aceia care sunt mai norocoşi să cheltuie banii în facilităţile turistice. E o categorie redusă, din păcate, raportat la ansamblul populaţiei, însă un sprijin pentru zona de turism este oricând binevenit“, a declarat Victor Ponta.
În acest sens, Guvernul va aproba un proiect de ordonanţă de urgenţă „privind stabilirea unor măsuri pentru plata salariilor personalului din sistemul bugetar aferente lunii aprilie 2013“. Executivul a decis ca zilele de 2 şi 3 mai să fie libere anul acesta, potrivit unei hotărâri aprobate la începutul lunii martie în Guvern.