BOMBĂ la TVR. Peste 2000 de angajați vor fi puși pe liber

Business
28.01.2016
Autor: Roxana Popa

„Televiziunea Română își mai poate permite în condițiile actuale să plătească maximum 400 de angajați din totalul de aproximativ 2.400 câți are în prezent.” Această afirmație a fost făcută de Irina Radu, directorul general intermar al TVR într-o conferința de presă suținută la sediul televiziunii publice, relateaza stiripesurse.ro

Situația financiară și logistică a televiziunii publice este atât de gravă, încât directorul general s-a simțit obligat să vorbească în fața presei.

Doar 5,37 % din fondurile pe care le ruleaza TVR sunt destinate scopului pentru care există această instituție – producția de programe de televiziune, alte 50 % reprezentând cheltuieli salariale, 20 % plăți ale unor datorii istorice și restul de aproape 25 % alte cheltuieli operaționale.

Conducerea interimară a TVR a spus că în actualul context nu se poate vorbi de performanța și calitate , doar emisiunile „Starea Nației” , „O data-n viață”, ”Viața satului” ( toate pe TVR 1 ), „D Ale lui Mitică” și „Destine ca-n filme” ( pe TVR 2 ), respectând parțial criteriile de performanța și eficiență a costurilor.

”În orice grila de programe aceste emisiuni se vor regăsi, despre restul nu știu … ”, a mai afirmat Irina Radu .

Fosta șefă a programelor din TVR , acum în calitatea de director interimar, a făcut și o afirmație extrem de dură la adresa predecesorilor săi.

”TVR a fost o instituție necondusă de ani de zile” , spune Irina Radu acum, când mandatul său interimar se apropie de final .

„Trebuie ca Parlamentul să spună dacă mai avem nevoie de Televiziune Publică sau nu și, dacă da, sub ce formă. La finalul celor șase luni de intermat, sau mai devreme, când voi fi chemată, voi prezenta patru variante- scenarii de funționare a Televiziunii Publice, evident în condițiile unei Legi de organizare și funcționare modificate”, a mai adăugat Irina Radu.

Toate aceste afirmații ale conducerii TVR vin într-un moment extrem de delicat. Mâine, va avea loc ultimul termen al unui proces intentat de sindicate conducerii TVR prin care angajații solicită actualizarea salariilor cu rata inflației și recalcularea unor sporuri și indemnizații. Deși acești bani ar trebui plătiți conform contractului colectiv de muncă, TVR nu a onorat plățile din lipsa disponibilităților financiare. Există toate șansele ca instanța să dea câștig de cauză salariților care au ca opțiune executarea silită a conturilor TVR. Salariații s-ar putea alătura ANAF-ului care face la rândul său presiuni sistematice pentru plata unor penalități, următorul termen critic fiind 27 aprilie.

Deși așteaptă o posibilă confirmare pe funcție din partea parlamentului Irina Radu nu s-a sfiit să atace voalat clasa politică :

”Nu trebuie să vină consultanții independenți de la EBU să ne spună că noul Consiliu de Administrație al TVR nu ar trebui numit politic. Știm și noi asta , pentru că tot ceea ce se întâmplă în TVR , cea mai dramatică prăbușire a unei televiziuni publice din Europa, este din cauza politicului.”

Ca soluție de maximă urgență pentru depășirea colapsului economic , conducerea interimară a TVR a propus un set de 7 măsuri:

-aducerea taxei RTV de la 4,00 lei la 4,50 lei /lună echivalent cu nivelul taxei din anul 2003

-eliminarea diferențelor între televiziunile comerciale și cea publică privind publicitatea orară ( 12 min /oră televiziunile comerciale, 8 min/ oră TVR )

-reintroducerea scutirilor de TVA pentru drepturile de difuzare de filme , competiții sportive, abonamente agenții de știri.

-Excluderea alocației bugetare din baza de calcul a sumelor datorate organismelor de gestiune a drepturilor de autor

-Plafonarea comisionului de colectare a taxei TV la 7,5 % , anterior privatizării societăților de distribuție energie electrică , care o incaseză

-Eliminarea măsurilor discriminatorii privind taxa de participare la fondul cinematrografic de la 15 % la 3 % .

Toate acestea trebuie însă dublate de modificarea Legii de Organizare și Funcționare a Televiziunii Publice și a Contractului Colectiv de Muncă care , în forma actuală, transformă sindicatele într-un partener care se poate opune reformelor și restructurărilor fără a se avea în vedere criteriile profesionale , ci doar cele sociale. Că sindicatele au un rol major în toată această ecuație , a fost dovedită de prezența și intrarea fără invitație în sala de conferințe a reprezentanților angajaților.

Procedurile din TVR au fost făcute să acopere incompetența . TVR nu e un loc care să te inspire la modul creativ deși avem cele mai bune studiouri de televiziune din Romania”, a încheiat Irina Radu , directorul intermar TVR, fără a mai oferi detalii suplimentare.

Ceea ce este cert, TVR nu știe pănâ în acest moment dacă va transmite Campionatul European de Fotbal, unde România este calificată și nu știe cum va onora obligațiile financiare externe de aproximativ 50 de milioane de euro .

Certe sunt doar niște planuri pe hârtie care ar urma să se materilizeze într-un viitor canal experimental informațional al TVR, care să funționeze pe aceleași principii ca o televiziune comercială, pe aceeași piața, cu mult mai puțini angajați , dar respectând principala misiune, aceea de televiziune publică.

Articole similare:

Top