Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Bloomberg: Tot mai mulți oficiali ai Kremlinului consideră că războiul a ajuns într-un impas, fără o cale de ieșire și fără o victorie definitivă a Rusiei, având în vedere răspunsurile masive cu drone ale ucrainenilor. Vladimir Putin ar vrea să încheie războiul până la sfârșitul anului, dar doar după “victorii relevante”, precum controlul deplin asupra regiunii Donbas.

Mai mulți oficiali ruși de rang înalt, din cercuri apropiate președintelui Vladimir Putin, consideră că războiul împotriva Ucrainei a ajuns într-un punct mort și că ofensiva militară și-a pierdut din avânt, pe măsură ce Ucraina a reușit să stabilizeze linia frontului și să încetinească operațiunile rusești din această primăvară, relatează Bloomberg, citând persoane familiarizate cu situația.
Sursele Bloomberg susțin că liderul rus și-ar dori să încheie războiul până la finalul anului, însă doar în condiții pe care le consideră “victorioase” – cum ar fi controlul complet asupra regiunii Donbas sau obținerea unui acord de securitate mai amplu cu Europa, care ar presupune recunoașterea teritoriilor ocupate de Rusia. Totuși, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat exi…

Citește articolul complet

Articole similare

Articole populare