Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a declarat miercuri că „nu prevede” să se întâlnească cu miniştrii de externe rus şi chinez, Serghei Lavrov, respectiv Qin Gang în cadrul reuniunii G20 preconizate să aibă loc săptămâna aceasta în India, pe fondul divergenţelor cu privire la războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, relatează AFP, potrivit agerpres.
„Nu prevăd să mă întâlnesc cu ei la G20”, a afirmat Blinken în cursul vizitei sale în Uzbekistan, precizând totodată că se aşteaptă să participe la sesiuni comune cu aceşti
