Preşedintele sirian Bashar al-Assad a revocat vizele speciale pentru diplomaţii şi oficialii Uniunii Europene care se deplasează în mod regulat între Beirut şi Damasc, o decizie ce complică eforturile de distribuire a ajutoarelor către populaţia care suferă de pe urma războiului civil, transmite marţi Reuters, potrivit agerpres., citând trei diplomaţi ai UE.
De la declanşarea conflictului din Siria, în 2011, UE a folosit capitala libaneză Beirut drept bază diplomatică, cele mai multe state europene închizându-şi ambasadele la Damasc în semn de protest faţă de reprima
