După ce toamna s-a îndopat cu pădurețe și felurite alte pometuri ursoaica urca acum, cu pas mărunt, spre împărăția înălțămilor. Se-ngrășase și se-mplinise bine. Pășea bălăbănindu-și într-una capul, mormăind încetișor, ca pentru sine. Cu întortocheri nesfârșite, cu popasuri mai lungi ori mai scurte, ursoaica umbla către bârlogul ei din fiece iarnă.
Din loc în loc se oprea și ridica botul: iscodea zarea, cercetând semnele vremii. Dacă se arătau semne de vremuire iuțea pasul, dacă nu, mai zăbovea oleacă.
Se ferea. Nimeni nu trebuia să-i vadă și să-i c
Stiripesurse.ro
