Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) organizează joi o importantă audiere în care avocatul general al instanţei europene îşi va exprima opinia în disputa dintre Comisia Europeană, pe de o parte, şi Ungaria, Polonia şi Cehia, pe de altă parte, în legătură cu sistemul de distribuire a refugiaţilor între statele membre pe baza unor cote, transmite dpa, potrivit agerpres.
În perioada de vârf a crizei migranţilor din 2015, Uniunea Europeană a convenit un program temporar privind relocarea de urgenţă a unor refugiaţi din Italia şi Grecia.
Citeşte şi: Tragedie în
