Fostul premier britanic, Gordon Brown, avertizează că lumea este pe marginea prăpastiei şi că se îndreaptă spre o nouă criză financiară, deoarece guvernele nu au reuşit să rezolve problemele majore care au dus la dezastrul financiar de acum zece ani, potrivit Reuters.
Gordon, care era liderul Marii Britanii atunci când prăbuşirea uneia dintre cele mai mari bănci americane de investiţii, Lehman Brothers, a declanşat cea mai mare criză economică de la Războaiele Mondiale şi până în prezent, susţine că lumea nu mai are lideri şi că intră într-o perioadă de vulnerab
