Poliţia franceză a dejucat săptămâna trecută un atentat asupra unei şcoli şi a arestat două persoane implicate în această tentativă, au declarat miercuri agenţiei EFE surse judiciare, potrivit agerpres.
Cei doi bărbaţi care puneau la cale atentatul, născuţi în anul 1998, au fost arestaţi pe 25 martie la Paris şi în prezent se află în arest preventiv. Conform postului BFMTV, în timpul interogatoriului, care a durat 96 de ore, unul dintre ei a recunoscut planurile de comitere a atentatului şi s-a declarat drept ”fiu spiritual” al lui Mohamed Merah, care în
