Un sit cu relicve datând din perioada Paleoliticului târziu a fost descoperit în apropierea râului Mulanxi în oraşul Putian, în estul provinciei Fujian, a anunţat Biroul municipal pentru cultură şi turism, precizând că descoperirea arată că în această zonă a fost înregistrată activitate umană în urmă cu cel puţin 20.000 de ani, relatează Xinhua, potrivit agerpres.
Fan Xuechun, şeful echipei arheologice care a făcut descoperirea, a declarat că în timpul lucrărilor de excavare şi cercetare, care au durat aproximativ un an, echipa a găsit în total 26 de situri pre
