Astăzi reprezentanții FMI vor discuta cu conducerea BNR
Surse au declarat pentru Agerpres că vor fi dezbătute teme legate de supravegherea bancară, sistemul bancar, indicatorii de prudențialitate și nu numai. Primele discuții vor fi cu Nicolae Cinteză, directorul Direcției de Supraveghere din cadrul Băncii Naționale Române, întâlnirea bazându-se în special pe supravegherea bancară. Va fi abordat și subiectul legat de recentele modificări ale legii privind abuzul din noul Cod Civil, potrivit căruia, dacă o asociație de clienți demonstrează în instanță că o anumită clauză dintr-un contract de credit este abuzivă, toate contractele ce conțin respectiva prevedere pot fi denunțate.
Potrivit Agerpres, negocierile de la BNR vor mai viza sistemul bancar, datele privind indicatorii de prudențialitate, garanțiile eligibile, rezultatele recente ale supravegherii și raportarea tranzacțiilor repo și a depozitelor clienților, precum și progresul în ceea ce privește planurile de urgență și procedurile.
Fondul Monetar Internațional (FMI), Comisia Europeană (CE) și Banca Mondială (BM) au început marți misiunea comună reprezentată de a șaptea și a opta evaluare a acordului Stand By cu România.
Vizita celor de la FMI va dura până pe 29 ianuarie și în cadrul acesteia vor fi analizate subiecte precum evoluțiile recente ale economiei românești și bugetul pe anul 2013.