Am pe birou o piatră spartă în patru. Trei bucăți mari și una mică. Aia mică mereu pică. Pică, se desface, se strică. Piatra era rotundă pe vremuri, dintr-o bucată, netedă și obscură. Acum are colțuri, margini, tăișuri și evidențe. Se desface cînd bat cu degetele în birou de atîta muzică. O pun la loc. Din nou se strică. Cred că vrea să-mi spună ceva despre viață. Se strică, se repară, se strică, se desface, cade, pică, se ridică. Mereu are nevoie de ajutor să fie pusă la loc. Viața ca o pisică. Asta nu e poezie. Asta e datorie. …. citeste mai mult