Arhiva Afectivă. Conții francezi și teatrul de revistă

Când se pornește dorul acela greu de explicat în cuvinte de Orăștia copilăriei mele, primele ce-mi apar în gând sunt ceasurile străzilor pustii din unele duminici. Stăteam singură în dreptul ultimei ferestre a casei cu porți înalte din strada Viilor, voiam să merg undeva, dar nu știam unde. Totul părea înțepenit. Din odaie, de după perdeaua croșetată de bunica Valeri, aud vocea bunicului: Stai liniștită, nu are unde să meargă. La ora asta toată lumea se odihnește. Atunci de ce iese în stradă? Ce vede în stradă? Las-o. E aici lângă casă. Nu pleacă nicăieri,