Arhidiaconul Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei Patriarhale, despre Patriarhul Daniel: ‘E un om care gândește pe termen lung, iar noi de astfel de oameni avem nevoie’

Life & Style
07.03.2018
Autor: Cristi Teodorescu

Preluare: lumeacredintei.com

Muzica bizantină era o pasăre rară în bisericile noastre, înainte de 1989. Este meritul unor entuziaști faptul că românii ortodocși au putut să aibă acces la melosul bizantin autentic, în contrapondere cu cântarea obișnuită, practicată la strană. Unul dintre cei mai fervenți animatori ai fenomenului de regăsire și cercetare a muzicii psaltice este arhidiaconul Mihail Bucă, binecunoscut din transmisiunile Trinitas TV de la Catedrala Patriarhală, dar și din concertele oferite publicului, cu larghețe și generozitate, de către corul Tronos. De la superbele colinde românești la concerte de caritate, corul Tronos condus de Mihail Bucă a umplut spațiul sonor românesc cu armonii nebănuite urechii profane… Lucrarea, prin muzică, a arhidiaconului nostru este de o uriașă importanță, căci astfel de argumente sonore pot provoca mișcarea inimii multora dintre noi!

A bucura oamenii

Părinte arhidiacon, la talentul dvs. nu sunteți o prezență obișnuită în peisajul presei, nici un răsfățat al platourilor de televiziune. De ce?

Eu am descoperit în anii mei de muzică și de cântare că este mai bine să lași faptele să vorbească, iar acesta este motivul pentru care nu apar aproape deloc în interviuri. De fapt, sunteți al doilea om care îmi face un interviu, după cel apărut în Ziarul Lumina. Eu apar doar în concerte. Și, desigur, în evenimentele umanitare. Ne‑am dat seama că fără oameni noi nu avem absolut nici un rost de a exista.

Este țelul ultim al lucrării dvs., asta e limpede.

Vorbind cu membrii corului Tronos, le spun așa, la cald, că omul este cel care trebuie adus către biserică. Muzica, oricum, conduce mult către biserică, dar trebuie și tu să ai o anumită calitate de a chema oamenii.

Ca și preoții: unii sunt cu putere multă în slujire și cuvânt, și oamenii dau buzna la biserica lor, iar alții…

Da, și eu prefer să vorbesc prin fapte sau prin note muzicale, dacă doriți.

Unii călugări spun că prin cântare se poate insinua, subtil, mândria în sufletul celui care cântă. Împărtășiți această constatare?

Da, dacă oamenii te apreciază și tu cauți aprecierea lor, atunci se creează o oarecare breșă în sufletul tău. Depinde ce vrei să faci cu viața ta. Eu mi‑am pus ca țel acela de a bucura oamenii. Punct. Eu, când cânt, simt că sunt ca într‑o altă lume. Acolo unde ajung eu, acolo încerc să‑i duc și pe ceilalți oameni, dar în nici un caz nu vreau să mă simt bine. Mai precis: să mă simt eu bine. Și vă mai fac o mărturisire: eu nu mă ascult.

Cum se poate așa ceva?

Asta este măsura mea de acum. În anii trecuți, da, ascultam ulterior tot ceea ce cântam, de fapt ceea ce performam. Acum caut doar muzica duhului meu interior, și ea este exact așa cum iese dinlăuntrul meu.

Nu mai șlefuiți diamantul să mai scoateți câteva carate din el?

Hmmm… (zâmbete) Unii mă critică, spun că am mâneci largi, am guler roșu etc. Dar toate astea sunt doar pentru a crea psaltului o stare anume, omului de strană care de‑a lungul timpului nu a fost scos nicicum în evidență ca prezență în biserică. Eu știu bine că a murit o școală, iar teologia nu poate suplini școala psaltului. Seminarul și Facultatea, care au multe materii, nu se pot ocupa de psalți, iar aceștia vor fi doar de conjunctură. Patru ani vor cânta pe lângă vreo biserică, iar apoi, când termină școala…

… își vor lua zborul la parohiile lor…

Exact, strana e doar o tranziție în viața lor. Acum trebuie să îndreptăm aceste lucruri. Vedeți dvs., muzica, dacă nu știi să o cânți, mai ales cea bizantină, devine obositoare.

Mai ales cea bizantină, care pare a fi într‑o buclă sonoră.

Da, iar munca mea de astăzi este să descopăr tineri dedicați și muzică bună și să o pun pe tapet.

Care poate fi condiția reală, statutară, a unui psalt profesionist?

Prima condiție: foarte mult devotament! Eu unul am patru copii, am muncă de familie, apoi am munca la catedrală. Toate astea arată că trebuie să ai o doză de nebunie! Eu am o nebunie a cântului, care mă înconjoară permanent, trăiesc permanent cu ea. Fără această frumoasă nebunie, eu n‑aș putea continua…

Bine, la dvs. a funcționat rețeta, dar la acești tineri? Cum îi fixați ca psalți, neavând nici un avantaj minimal?

Muzica bizantină se face în strană, acolo se simte duhul ei. Iar eu încerc să le descopăr o altă stare: aceea de a se manifesta în biserică, prin muzică. Dar și prin concerte. Toate astea înseamnă trăiri, pe care tu le transmiți oamenilor, însă acestea se întorc tot la tine, cumva; și te bucură bucuria oamenilor. Și atunci starea acestor tineri se schimbă, văd că în biserică pot avea o altă stare, pe care nu au cunoscut‑o.

Această stare specială, ca de beatitudine, poate fi o ancoră foarte bună, nu?

Desigur! Și asta îi îndemn să facă, la fel pe cei care pleacă, să facă în biserica lor ceea ce au văzut la mine.

În căutarea psaltului pierdut…

Există șansa de a avea în bisericile noastre psalți profesioniști?

Da, veți vedea psalți adevărați, dar nu prea curând, cred… Ne mișcăm cu pași repezi, sperăm ca psaltul să devină o instituție a bisericii.

În bisericile noastre de mir se cântă în toate felurile posibile: ba e cântarea liniară, polifonică, ba e cea psaltică, ba e o combinație între cele două. Care este soluția unei împăcări melodice?

Nemaifiind vechii psalți, murind școlile de odinioară, e greu să pătrunzi acum în bisericile de cartier. Acolo unde toată lumea cântă…

Asta e bine sau e rău?

E și bine, e și rău. E bine că oamenii participă la slujbă prin acest mod, e rău că nu îi învață nimeni cum și ce să cânte: pe note, pe glasuri etc. Subliniez că sunt opt glasuri în biserică, sau opt stări, și este păcat să manifestăm mai puține stări în bisericile parohiale. Avem nevoie, așadar, de preoți care înțeleg mișcarea muzicală bizantină și care pot să o promoveze foarte ușor în rândul oamenilor.

Pot cânta oamenii obișnuiți cântare bizantină?

Da, pe mai multe glasuri, ținând și isonul.

Isonul îl poate ține oricine, așa este.

Am lucrat cu tot felul de oameni, ba chiar cu oameni fără ureche muzicală deloc. Dar i‑am adus la un nivel tocmai prin această nebunie. Eu văd cântarea și slujirea în biserică exact ca două vâsle: la una e preotul, la cealaltă e psaltul. Dacă cele două vâsle nu trag în același sens, barca va face o mișcare circulară. Din păcate, sunt preoți care inițial nu dau mare importanță vâslei numită strană, dar pe parcurs revin asupra deciziei. În biserică, preotul este ruga, el se roagă, Îl invocă pe Dumnezeu. Pe când psaltul este dogma, el dogmatisește. Un psalt bun poate pune multe rafinamente dogmatice în valoare, din Minee, din Triod etc., pentru ceilalți oameni.

Cuminecarea prin colind

Ați fost atacat în mediul on‑line că ați fi modernizat cântarea și că ați făcut din biserică o sală de concert.

Da, unii s‑au găsit să critice o simplă chitară la un colind. Concertul era ținut după Liturghie, iar pentru mine a contat doar bucuria oamenilor.

Dar unde este sminteala? Sau gravitatea faptei?

Nimic grav, până aici, grav ar fi dacă ar îmbrăca o altă formă. Am văzut la alții manifestări în biserică, pe solee, cu alt tip de cântare, gen rock sau pop. Cei care ne‑au atacat s‑au gândit ca noi să nu exagerăm, mergând pe altă direcție. Îmi însușesc criticile, dar îmi știu și limitele, până unde pot să merg. Mi le‑am aflat în cei 20 de ani de slujire la Patriarhie, iar cine mă judecă, să judece întreg parcursul meu, nu doar secvențe din el. Am adus, după atâta timp de ignoranță, muzica bizantină la o înțelegere mult mai clară din partea lumii, din partea celor ce ne ascultă. Oare e puțin lucru?

Ați cântat și colinde, și nu doar colinde de factură strict bisericească, cu melos bizantin. Erau colindele poporului, erau cântece de bucurie simplă și directă, exprimată ca atare. E ceva rău în asta?

Nu pot cânta numai colinde bizantine! Pentru mine colindul înseamnă bucurie! Cânt colinde aproape râzând, bucurându‑mă cu totul. Compunem și noi colinde, am doi membri ai Tronos care compun. Lumea gustă colindele noastre tocmai pentru că sunt selectate cu grijă, sunt de uz general.

Mergeți direct la inima omului, intrați direct în sufletul lui…

Exact, asta vreau să fac. Nu vreau să dansez la slujbe, ca alți frați creștini, eu vreau să exprim bucuria prin colind. La concertele de colinde vin și cei care nu au participat la slujbele bisericii peste an, iar aici îi poți prinde, cu starea de bucurie transmisă și lor.

Acum este vremea pricesnelor, că suntem în Postul Mare. Ele vin din Ardeal, și sunt mulți cântăreți de muzică populară care le cântă. Ce părere aveți despre acest fapt?

Au și ei lucrarea lor. Au și ei un rost, asta e clar. Dacă eu știu rostul psaltului în biserică, atunci nu am cum să nu accept pe cineva care cântă o priceasnă… Mai ales că Ardealul are o altă realitate sonoră, iar prin priceasnă și ei Îl mărturisesc pe Hristos.

Catedrala bucuriei

Părinte arhidiacon, o întrebare tehnică acum: nu vă sperie văzduhul uriaș al viitoarei catedrale? Cum îl veți umple sonor?

Bucurie mare, ați atins un subiect extrem de interesant! Mă voi uita în sus, către Pantocrator, voi face o cruce mare și voi mulțumi Cerului și… Preafericirii sale! Este un om care a gândit departe. Când gândești departe, faci lucruri mari. Mă voi bucura, desigur, acolo va trebui un cor foarte mare. Tronos are acum 60 de membri, iar la sfințirea catedralei, dacă vom fi invitați, sper să fim 100 de psalți, care să cânte slava și măreția sfintei noastre Biserici Ortodoxe! Părintele Patriarh Daniel ne‑a sprijinit și pe noi foarte mult, a intuit exact unde va ajunge această muzică bizantină și cui se va adresa.

Ce ne puteți spune atunci despre susținătorul neobosit al catedralei, Preafericitul Daniel?

Preafericitul Părinte Patriarh are un simț al muzicii foarte bun, laolaltă cu o trăire puternică. E un om care gândește pe termen lung, iar noi de astfel de oameni avem nevoie. Este singurul și cel mai mare obiectiv realizat de un sfert de secol încoace în România, asta nu spune nimic? În viitoarea imensitate a catedralei mă voi simți mic, dar voi umple acel spațiu cu sonoritățile bucuriei. Dacă ne leagă bucuria pe toți, începem să înțelegem ce înseamnă mântuire. Neavând bucurie, nu ai cum să ai dragoste…

Față de grecii care cântă psaltichie, noi pe unde ne aflăm?

Grecii au școală, ei stau foarte bine la capitolul soliști. Mai puțin la coruri, însă. La noi e invers, stăm bine la coruri.

Și atunci față de ruși, care au cele mai reușite coruri, cum stăm? Cu bașii aceia pe care îi simți în diafragmă…

Cântarea polifonică nu e domeniul meu. Ei cântă o muzică irmologică, armonizată. Este o muzică recitativă, nu putem compara genurile. Iar noi cântăm mai mult un stil bizantin polifonic. Îndulcit, cu alte cuvinte…

Articole similare:

Top

revistablogurilor.ro respectă și aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de confidențialitate. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie, însă nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.

These cookies allow us to count visits and traffic sources, so we can measure and improve the performance of our site.

We track anonymized user information to improve our website.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Accept all Services