Stau, privind cum Parker își dansează piesa de rezistență. Esența dansului ei este o colecție mișcări împumutate din clasa de gimnastică. A suprapus peste acestea majotitatea mișcărilor din salutul soarelui, dar și câteva fluturări violente de aripi și tremurături. Din când în când, se oprește pentru câteva bătăi – o interpretare a unei fetițe de doi ani pe o compoziție de Philip Glass. Zâmbetul de pe fața ei nu ar putea fi mai mare. Câteodată explodează în câte un chicotit plin de fericire pură. Sunt în al nouălea cer pentru ce simte.