Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Apple a lansat oficial iPhone 5

După o prezentare făcută de şeful Apple, Tim Cook, pe scenă a urcat şi vicepreşedintele Phill Schiller, care a confirmat că noul terminal va purta numele iPhone 5. Apple a anunţat şi preţurile iPhone 5, care vor varia în funcţie de capacitatea de stocare dorită. În SUA, preţurile vor fi de 199 de dolari pentru un terminal cu memorie de 16GB, 299 de dolari pentru cele cu 32 GB şi 399 de dolari pentru 64GB.

 

iPhone 5 este făcut în întregime din sticlă şi aluminiu şi “are un design şi o structură cum nici Apple, nici alţii din industrie nu au făcut până acum”, după spusele lui Phill Schiller.

 

iPhone 5 are un ecran mai mare, aşa cum era de aşteptat. De asemenea, este cel mai subţire şi uşor terminal de acest gen creat până acum (grosime 7,6 milimetri – cu 18% mai subţire decât cele de până acum, greutate 112 grame – cu 20% mai uşor decât până acum).

 

Are un ecran 326ppi Retina, cu diagonală de 4 inch şi rezoluţie 1136×640. “Am creat iPhone 5 cu ideea că trebuie să arate frumos în mâna posesorului”, a explicat Phill Schiller. Formatul imaginii este apropiat de 16:9, ideal pentru vizionarea filmelor.Aplicaţiile vechi îşi păstrează rezoluţia, marginile ecranului urmând să fie umplute cu negru.Ecranul redă culorile cu o fidelitate cu 44% mai mare decât terminalele anterioare.

 

Ecranul este cel mai avansat touchscreen fabricat vreodată, senzorii fiind amplasaţi direct pe ecran. În plus, vizibilitatea la lumina soarelui va fi mai bună decât până acum.“iPhone 5 şi iOS 6 sunt cele mai mari lucruri care s-au creat pentru iPhone de la iCloud. Sunt incredibil de mândru de toţi cei de la Apple”, a declarat Tim Cook.

 

iPhone 5 va avea WiFi ultra-rapid şi LTE, dar şi GPRS, EDGE, EV-DO, HSPA, HSPA+, DC-HSDPA. Terminalul include un singur cip pentru voce şi date şi un singur chip radio.iPhone 5 include tehnologia 4G LTE, care permite viteze de internet mobil mult mai ridicate în ţările în care există tehnologia 4G LTE (în România încă nu există).

 

iPhone 5 funcţionează cu noul sistem de operare iOS 6  care vine cu un nou asistent Siri mult mai inteligent care  poate lansa aplicaţii, poate trimite mesaje pe Twitter, funcţionează atunci când utilizezi handfree şi va fi disponibil şi posesorilor tabletei The New iPad.

 

Articole similare

Articole populare