Stiripesurse.ro Apare în Avengers Endgame, dar nu a participat la filmări: cum este posibil Autor: Revista Blogurilor 02/05/2019 FacebookTwitterPinterestWhatsApp În cazul în care ai văzut deja Avengers Endgame, s-ar putea să-ți sară în ochi prezența pe ecran a lui Natalie Portman, într-o anumită scenă. În mod surprinzător însă, nu a fost Articole similare Incontinenta urinara: cauze, simptome si solutii eficiente Politicieni Ce se întâmpla în România acum 20 de ani – 24 octombrie 2006 Stiinta Peste 70 de mii de polițiști vor fi mobilizați în Franța, în timpul protestelor masive anunțate pentru sâmbătă. Vor fi desfășurate inclusiv unități specializate... Business Forțele aeriene franceze și cele britanice au simulat, în premieră, un atac nuclear comun, în cadrul unor exerciții desfășurate săptămâna aceasta, deasupra Mediteranei. Business Articolul precedentAtenție! S-a aflat care sunt afacerile ce vor avea parte de scutiri de taxeArticolul următorMiliția extremistă care controlează Tripoli întârzie găsirea unei soluții politice Articole populare Jurnal de călătorie / Amedeo Istocescu: Ungaria. Opt zile prin Budapesta (partea a doua) Limitare la 100 km/h pe autostradă pentru benzinari? Cu doi copii și două pisici, cred că am nevoie de un aspirator care să spele canapele și covoare Ficțiuni Reale / Alexandra Buhudini, Oana Domnița Andone, Octavia Buhociu: MTV Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?