Când eram în clasa a VI-a, am început orele de engleză. Așa se făcea atunci. A doua limbă străină din clasa a VI-a. Primul lucru pe care l-a întrebat profesoara, renumită pentru rezultatele sale cu elevii, a fost: cine știe câteva cuvinte în engleză. 90% dintre copii au ridicat mâna. Mi-a fost rușine să spun că eu habar n-aveam vreo boabă de engleză, așa că am ridicat și eu mâna. Eu uram orele de engleză. Colegii mei le iubeau Orele au început trecându-se foarte repede peste pronume, peste verbele a fi și a avea, peste cuvintele uzuale girl, boy, mothet, fat
