ANPC nu se lasă: Se închide stația de metrou Victoriei? Care e salvarea

Interesant!
29.01.2016
Autor: Cristi Teodorescu

Metrorex trebuie să avertizeze călătorii asupra distanței dintre metrou și peron sau să pună praguri, acestea fiind soluțiile găsite în urma controlului efectuat de reprezentanți de la Protecția Consumatorului la stația de metrou Piața Victoriei, a explicat, joi, pentru AGERPRES, Paul Anghel, director general la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Citește și: SEX Ce se mai discută în ședința Consiliului General al Primăriei București: Propuneri de partide de sex pentru mai multe femei / VIDEO
Controlul ANPC a fost determinat de primirea unei reclamații din partea unui consumator care a acuzat faptul că și-a prins piciorul în spațiul dintre tren și marginea peronului.

„Nu se închide stația. Este vorba de oprirea temporară a prestării de serviciu. Prestarea de serviciu a celor de la Regia Autonomă Metrorex poate pune în pericol sănătatea sau poate chiar viața consumatorilor, în sensul în care, de exemplu, se pot produce accidente din cauza acestei distanțe între peron și garnitura de tren. Motiv pentru care fie vor informa consumatorii cu privire la acest aspect, fie se va face un prag sau o trecere prin care să apropie metroul de peron”, a precizat Paul Anghel.

Citește și: Cristi Borcea a dat o nouă lovitură: Are o amantă foarte tânără și în Constanța

 Acesta a subliniat că stația de metrou nu va fi închisă.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat, joi, că o echipă de comisari de la Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București a amendat cu 20.000 de lei compania Metrorex pentru prestarea de servicii care puteau pune în pericol sănătatea și siguranța consumatorilor, conform legislației din domeniu.

Citește și: Iată ce LOCURI SECRETE a decis Google să ȘTEARGĂ de pe Google Earth

„În urma primirii unei reclamații a unui consumator care și-a prins piciorul în spațiul dintre tren și marginea peronului, o echipă de comisari din cadrul CPC al Municipiului București s-a deplasat la stația de metrou Piața Victoriei pentru a verifica aspectele semnalate”, se arată într-un comunicat al ANPC.

Autoritatea precizează că a fost aplicată o amendă contravențională de 20.000 lei pentru prestarea de servicii care puteau pune în pericol siguranța consumatorilor și s-a dispus măsura de oprire temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor.

Citește și: DNA anunță deschiderea primului mega-dosar al anului. Cade ultima redută a UNPR

Articole similare:

Top