Andreea este o femeie frumoasă, mai ales datorită faptului că se îngrijeşte, poartă mereu haine care o avantajează şi se machiază destul de accentuat, atunci când iese la evenimente mondene. Felul în care arată i-a adus nenumărate contracte, apariţii în toate revistele şi emisiunile TV şi, implicit, multe zeci de mii de euro, de-a lungul anilor. Atunci când scapă de lumina reflectoarelor, însă, Andreea nu mai este chiar atât de frumoasă, iar lipsa machiajului îşi spune cuvântul, cu vârf şi îndesat. Fie din cauza oboselii, fie din cauza unor eventuale probleme de sănătate sau a unor factori genetici, vedeta a fost fotografiată de paparazzii revistei Ciao! Cu ochii umflaţi, cearcăne adânci şi riduri de expresie evidente, părând o cu totul altă persoană. Culmea, prezentatoarea TV s-a dus chiar la un magazin de cosmetice, de unde şi-a achiziţionat câteva produse esenţiale, menită să o transforme în “păpuşă”. Mai multe imagini cu Andreea vedeţi în numărul existent pe piaţă al revistei Ciao! sau pe www.revistaciao.ro.


