Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), a transmis Guvernului o scrisoare deschisă privind necesitatea instituirii unui mecanism național pentru menținerea ocupării forței de muncă în perioade de reducere temporară a activității economice.
Nu cerem bani!
Cerem responsabilitate.
Prezenta scrisoare pornește de la o preocupare pe care, suntem convinși, o împărtășim cu toții: modul în care economia românească poate traversa o perioadă de încetinire fără a pierde ceea ce este cel mai greu de reconstruit ulterior – companii viabile, locuri de muncă și încrederea mediului de afaceri de a continua să investească.
Inițiativa aparține organizațiilor reprezentative din turism și HORECA, deoarece acesta este domeniul pe care îl cunoaștem în mod direct și î…
