Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Analiză The Guardian. Complotul care urmărea atacarea Casei Albe și, eventual, asasinarea lui Donald Trump, în urmă cu două săptămâni, prevedea un plan tactic elaborat, care presupunea implicarea a zeci de tineri de extremă dreapta, majoritatea antisemiți dar și extremiști creștini, ultrareligioși. Implicarea SUA în războiul cu Iranul, la presiunea Israelului, pare a fost motivația grupului sau evenimentul declanșator al atentatului eșuat.

În urmă cu aproape două săptămâni, Departamentul american de Justiție a informat că a dejucat un complot pus la cale de mai mulți tineri, pentru asasinarea președintelui Donald Trump și altor oficiali americani, chiar în timpul galei UFC (Ultimate Fighting Championship) care a avut loc la Casa Albă. 

Până vineri, au fost arestați opt tineri, cu vârste între 20 și 30 de ani. Cu toate acestea, procurorii au transmis că cel puțin 19 persoane au fost implicate în complot, mulți dintre ei cunoscându-se de pe TikTok. Mai departe, după ce și-au confirmat unul altuia identitatea și crezul ideologic, și-au mutat conversațiile în grupuri de pe aplicațiile Signal și SimpleX, aplicații care oferă servicii criptate. Acolo, s-au împărțit pe “niveluri de toleranță la risc”, iar unii chiar s-au întâlnit …

Citește articolul complet

Articole similare

Articole populare