La sfârșitul anului 1998, Tony Blair era prim-ministrul Marii Britanii, Lionel Jospin era prim-ministrul Franței, iar Gerhard Schroder tocmai fusese ales cancelar al Germaniei. UE avea 15 state membre, iar partidele pro-europene, de centru-stânga, erau la putere – fie singure, fie în coaliții – în toate statele, cu excepția a două dintre ele. Creșterea economică rapidă ridica nivelul de trai. Extinderea spre est era în curs de desfășurare. La Washington, Bill Clinton urmărea același tip de centrism, iar UE simțea că avea în spate valul istoriei, își începe The Guardian analiza.
Peste doar trei decenii mai târziu, politica de pe continent pare, din nou, să încline într-o singură direcție – doar că, de data aceasta, avântul pare să aparțină extremei drepte naționaliste, ceea ce ar putea duce…
