Potrivit datelor furnizate de compania FlightAware, începând de vineri și până marți dimineața, ponderea zborurilor anulate de pe aeroportul Schiphol a crescut de la 28% la peste 50% din totalul curselor programate, adică la peste 2.500. Reprezentanții aeroportului au transmis că situația este monitorizată constant, iar în prezent sunt posibile “doar operațiuni de zbor limitate”.
Condițiile meteorologice nefavorabile – ninsori, vânt puternic și temperaturi sub zero grade – au provocat întârzieri majore și devieri ale zborurilor către alte orașe europene, iar meteorologii se așteaptă ca situația să persiste în următoarele zile. Mai multe aeronave au fost nevoite să aterizeze pe alte aeroporturi, printre care Frankfurt, Paris și Bruxelles.
Un zbor KLM cu destinația Londra, prog…
