Am vrut sa fiu zina buna a liliacului din Bucuresti, dar nu e de mine

In drumul de la gradi spre casa, in fata noastra un bunic cu un nepotel se opresc sub o tufa de liliac si smulg niste crengi.
“Stiti, daca le-ati fi lasat acolo, mai multa lume s-ar fi bucurat de ele”, fac eu pe desteapta, cetateneste, cum ar fi.
Bunicul se intoarce contrariat spre mine si incepe sa ma injure sub privirea opaca si liliachie a nepotului care tinea crengile si sub cea usor ingrijorata a lui Tudor. Ridic din umeri si trec mai departe, disputele si luptele corp la corp cu bunicii nu fac parte din scenariul drumurilor mele de la gradi spre casa.
La citeva zile dupa acea