La patru și douăzeci, știa că în cele cinci minute următoare va auzi cheia în ușă. Ea nu întârzia niciodată. Or, acum nu cheia se auzi, ci soneria. Cine să fie? De o vreme se întinsese cu lucrul și în camera de zi, avea mereu mai multă treabă și doar biroul, fotoliile, canapeaua, polițele și pervazul de dincolo – ea le înșira pe toate când își înfoia protestele – nu mai …
