Nu, n-am să zâmbesc cu gura până la urechi când vorbesc de adolescență fiindcă ar însemna să luminez acele timpuri întunecate în care, vorba lui Mircea Eliade :„Te speriai de propria ta frică!”Eram milioane de inși docili, aplaudaci la comandă, învățați să-i punem pe ceilalți pe primul loc și să ne simțim vinovați dacă îndrăzneam să ne gândim la fericirea personală (mi se întâmplă asta și acum, căci tarele din copilărie și adolecență nu se vindecă niciodată).Țin minte că am început liceul în podgorii, la cules de struguri toată ziua, ni se lip