Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 anunță, într-un comunicat citat de Agerpres, că Alfred Bulai a fost trimis în judecată pentru fapte care au vizat o singură victimă, studentă la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Alte acte de agresiune, asupra a două studente, s-au prescris.
Din probatoriul administrat reiese că la 4 iulie 2022, profesorul și victima identificată ca B. T. se aflau la Sovata, într-un stagiu de practică. La un moment dat, tânăra a fost chemată în camera profesorului, pentru o sesiune individuală de feedback, timp în care Bulai a constrâns-o să se dezbrace de tricou, în vederea obținerii satisfacției sexuale, se arată în comunicat.
Între 29 iunie și 9 iulie 2023, în timpul altui stagiu de practică la Albac, Bulai a pretins de la B. T….

