Alexandru Nazare, acest paj sau Ministrul ZERO autostrada
În momentul în care a fost numit ministru al Transporturilor în Guvernul Ungureanu era cea mai mare speranță a PDL. La încheierea mandatului de doar câteva luni era încă o speranță, dar suficient pentru ca oamenii din sistem să își facă o idee despre cine este și ce poate.
”Un leneș. Nu face nimic fără să ceară voie la cei care il manevreaza din umbra”, susține un om cu importantă poziție în Ministerul Transporturilor.
Nu era mai harnic nici la partid. În calitate de co-președinte al PNL Brăila el s-a războit cu cei din propriul partid ceea ce l-a făcut pe unul din cei mai vechi liberali să reacționeze dur: „Dacă ne luam după Nazare și liberalii demisionau, azi nu aveam conducere la Consiliul Judeţean Brăila”, spune Orban potrivit b1.ro
Reacţia vine după ce Nazare a susţinut că viceprimarul liberal Alexandru Dănăilă, şi Ovidiu Nechita, vicepreşedintele liberal al Consiliului Judeațean ar trebui să demisioneze din cauza scandalului în care e implicat şeful CJ Bunea Stancu (PSD).
Potrivit surselor noastre în acest moment el este una din tinere speranțe ale vechii grupări din PDL, din care mai mai mare parte e in drum spre MP-ului lui Traian Basescu, relatează obiectiv.info