Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Alexandra Ungureanu: ”două oneștence, o singură iubire”

On Air Music Awards își propune să onoreze excelența în muzica românească, să spirjine dezvoltarea viitorilor muzicieni și să promoveze cât mai multe genuri muzicale.

Alături de Loredana, Andra, Paula Seling și Antonia, Alexandra Ungureanu este nominalizată la categoria ”Cea mai bună voce feminină”.

”Sunt bucuroasă și onorată să mă număr printre nominalizatele la această categorie. M-am bucurat foarte mult când am primit vestea de la Zoli, cu atât mai mult cu cât el este unul dintre oamenii cara au ajutat, cumva, la nașterea carierei mele muzicale. În egală măsură, mă stimulează o asemenea competiție. Fiecare dintre vocile nominalizate la această categorie este o valoare în sine. M-am amuzat, însă, un pic, văzându-ma luptând pentru același trofeu cu Loredana, pe care o ascult, evident, de când eram mică și pentru care am o admirație enormă. Îmi place, însă, să privesc această ecuație cu umor: două oneștence, o singură iubire, muzica. Până la urmă, muzica rămâne întotdeauna marea miză a fiecărui artist adevărat”, a declarat Alexandra Ungureanu.

În data de 15 aprilie, la ora 19:00, la Teatrul Național București se va desfășura prima ediție a galei On Air Music Awards.

Juriul acestui eveniment va fi format din 30 de profesioniști din show business-ul românesc: reprezentanți ai caselor de producție, reprezentanți ai posturilor radio, ai televiziunilor muzicale, jurnaliști de specialitate, organizatori de concerte și festivaluri, muzicieni și regizori. Jurizarea se va face atât la modul general cât și pe comisii de specialitate, iar centralizarea voturilor va fi făcută de Deloitte România, firmă care auditează și Premiile Grammy.

Articole similare

Articole populare