În plin secol al XVII-lea, secol baroc de intrigi, Fronde și cabale de curte (dacă ne referim doar la Curtea Franței, Curtea regenței lui Mazarin și a Anei de Austria) doamna Anastasia, soția lui Duca Vodă, se pare că a constituit acea excepție. Complicele ei în drama de adulter despre care va fi vorba în curând: spătarul Șerban Cantacuzino.
Povestea celor doi a început încă înainte ca Duca să devină domn al Țării Românești. Posibila idilă între Cantacuzin și doamna lui Duca se va fi înfiripat pe fondul rivalității și a luptelor politice între cele două nobile
