Adriana Bahmuţeanu, fostă directoare a postului de televiziune Etno, a explicat, la B1 TV, că nu a fost niciodată o femeie întreţinută şi că nu era plătită cu un salariu astronomic ci, dimpotrivă, cu unul pe care îl primesc de obicei angajaţii unor televiziuni, nu directorii.
“Eu nu am văzut banii lui Prigoană şi nici nu o să-i văd. Eu am avut salariul unui reporter de la o televiziune, nu mai mult”, a spus Adriana Bahmuţeanu pentru B1 TV.
Cuplul format din cei doi s-a despărţit săptămânile trecute, atunci când Bahmuţeanu a plecat cu cei doi copii minori de acasă, iar Silviu Prigoană a dat-o afară de la Etno TV.


