Acordul privind Brexit-ul negociat de către premierul britanic Theresa May ”nu oferă suficientă claritate sau certitudine pentru viitorul Regatului Unit”, consideră Comisia pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană într-un raport, relatează duminică agenţia DPA, potrivit Agerpres.
”Aceasta este pentru că guvernul a refuzat să facă faţă opţiunilor dure cu care ne confruntăm că acest acord ar reprezenta un pas uriaş în necunoscut”, potrivit declaraţiilor preşedintelui influentei Comisii, Hilary Ben.
Citește și : Protestele ”vestelor gal
