Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

A reƮnviat PEGAS-ul

Nostalgici, dar cu o abordare modernă, un grup de entuziaşti a reuşit să reînvie Pegas-ul copilăriei. Au păstrat în mare parte design-ul original al bicicletei destinată pe vremuri copiilor. Au adaptat-o pentru persoane între 25 şi 45 ani şi i-au oferit o imagine şic.

 

“Ideea mi-a venit Ć®n momentul Ć®n care aveam două biciclete mai scumpe de oraş şi mi-au fost furate şi căutam ceva care să fie cool, dar să nu atragă hoÅ£ii, să nu fie percepută ca o bicicletă scumpă”, spune Andrei Botescu, co-proprietar al firmei producătoare de biciclete.

 

Aşa că Andrei a aflat că legendara bicicletă nu mai exista nici măcar Ć®n stocurile fabricii de armament de la Zărneşti, unde se producea pĆ¢nă la RevoluÅ£ie. Ǝmpreună cu patru prieteni, a Ć®nregistrat vechea marcă la OSIM şi după trei ani de trudă şi teste a reĆ®nviat legenda. “S-au păstrat patern-urile de design, e un cadru de low rider mărit, pedale, şaua lungă, care e de efect, coarnele, pĆ¢nă şi emblema a fost făcuta la fel, deşi Ć®n ziua de azi nu se mai fac embleme Ć®n relief, că sunt scumpe, dar noi ne-am dorit foarte mult să o avem şi pe aceea”, mai spune Andrei Botescu.

 

“Cadrele sunt făcute Ć®n Taiwan, butucii sunt luaÅ£i din Cehia, practic bicicleta este făcută Ć®n toată lumea momentan, dar sperăm ca pĆ¢nă la anul Ć®n martie, cĆ¢nd vom scoate noile modele, să fie produse nu 100%, dar cĆ¢t se poate de mult, aici”, a declarat Bogdan Niculescu, mecanic.

 

Ǝn doar două luni, reinventatorii căluÅ£ului Ć®naripat au vĆ¢ndut jumătate din stocul proiectat pentru acest an. “Noi, iniÅ£ial am conceput-o ca pe o jucărie pentru adulÅ£i, ca să spun aşa, o bicicletă care a fost Ć®ndrăgită de generaÅ£ia care acum are Ć®ntre 25 şi 45 de ani şi am vrut să le facem lor o surpriză”, mai spune Andrei Botescu. “Pur şi simplu, rămĆ¢n aşa, nemişcaÅ£i, pleacă cu zĆ¢mbetul pe buze”, continuă el.

 

Articole similare

Articole populare