“Echipajul unui avion Ryanair care decolase de pe Aeroportul Stansted (Londra) spre Oslo a descoperit un bilet cu un mesaj despre un potenţial risc de securitate la bord. Echipajul a urmat procedurile şi a continuat zborul spre Aeroportul din Oslo, unde avionul a aterizat în siguranţă”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei aeriene.
Imediat după descoperirea mesajului, NATO a trimis avioane F-16 daneze în intercepție, care au escortat aeronava de pasageri până la Oslo.
La bordul avionului se aflau 142 de pasageri. Din primele informații, principalul suspect este
