Andrei Pleşu nota în primele pagini ale „Jurnalului de la Tescani”: „nu poate gusta pitoresculunui loc decât cineva care nu trăieşte în locul acela. Localnicul resimte peisajul ca destin, ca stihie bărbătească, de obicei tragică, în orice caz străină de decorativism. Numai străinul e degustător.” Este un gând fulgurant, foarte probabil surprins chiar în momentul unei contemplării a pitorescului, un gând ce a stârnit mintea filozofului, un gând transformat apoi într-un fragment minunat din punct de vedere stilistic şi plin de înţelepciune (poate un pic prea blag… citeste mai mult